Drona noastra dezvaluie un peisaj apocaliptic cu declin industrial: cladiri miniere abandonate, din cate se vede. Aceasta este Valea Jiului, in sud-vestul Romaniei , la sase ore de mers cu masina de capitala Bucuresti: este renumita zona a carbunelui din Romania.
Dar acum se afla la o rascruce de drumuri, pe masura ce regiunile europene de carbune trec de la acest combustibil fosilizat la surse energetice mai durabile din punct de vedere ecologic.
Prima mina de aici s-a deschis in 1840 si Valea Jiului a devenit puterea economica a regiunii. De atunci, sa bazat pe extractia si procesarea acestui combustibil fosil. Ca urmare a acestei increderi, a trait perioade de crestere fara precedent si crize socio-economice profunde. Din aceste fluctuatii a primit porecla ,,valea lacrimilor”.
Multi sunt inca nemultumiti de inchiderile miniere din anii 1990. Acest lucru a declansat miscari violente de protest , inclusiv marsurile minerilor catre capitala Bucuresti.
Ciocnirile violente au condus la schimbari guvernamentale si ajustari demografice semnificative: cu alte cuvinte, oamenii dezamagiti au parasit regiunea pentru a gasi de lucru in alta parte.
Aceasta urmatoare runda de schimbari si inchideri poate fi gestionata intr-un mod mai lin, cu mai putine daune comunitatilor locale? Exista oportunitati ca orasele si satele mici din Valea Jiului sa supravietuiasca si sa-si construiasca un alt viitor durabil?
Valea Jiului a avut un trecut glorios; dar poate avea un viitor glorios? Va putea Uniunea Europeana sa stabileasca cursul unei relansari durabile?
In era comunista, saisprezece mine de carbune erau ocupate in Valea Jiului; doisprezece dintre ei sunt acum inchise.
Localnicii au vazut ca ocuparea fortei de munca in carbune scade de la 50.000 in anii 1990 la aproximativ 4.000 astazi.
Fostul miner Catalin Cenusa a suferit leziuni pulmonare grave din anii de munca grea la mina Petrila:
“Am lucrat in mina 27 de ani. Acolo jos, sub pamant, nu am avut niciodata suficient aer pentru a respira, concentratia de oxigen a fost prea mica.
,,Impreuna cu alte gaze si praf, acest lucru a declansat boli pulmonare pentru toata lumea; toti fostii mineri sufera de probleme pulmonare. Speranta lor de viata este mai scurta.
“A existat un studiu recent, care a aratat ca fostii mineri mor intre 56 si 65 de ani, in Valea Jiului, din cauza bolilor pulmonare si a silicozei”.
“Am lucrat in mina 27 de ani. Nu am avut niciodata suficient aer pentru a respira, concentratia de oxigen a fost prea mica.” Euronews
Livezeni este una dintre minele de carbune care sunt inca deschise. In dimineata in care vizitam, minerul Gabriel Radu si colegii sai tocmai au aflat de un decret semnat de ministrul roman al economiei, prin care se anunta inchiderea a inca doua mine in Valea Jiului, un proces care incepe in 2024.
Decretul face parte din Mecanismul de tranzitie justa , prin care Acordul verde al Comisiei Europene incearca sa usureze eliminarea treptata a carbunelui in intreg blocul, printr-un pachet de sprijin de mai multe miliarde de euro.
Carbunele joaca inca un rol economic in 108 regiuni ale Uniunii Europene; se estimeaza ca 240.000 de persoane lucreaza in acest sector.
Pentru urmatorii sapte ani, Comisia Europeana a alocat deja 40 de miliarde de euro din bugetul UE special pentru schema Regiuni in tranzitie a carbunelui. Comisia doreste ca acesti bani sa fie inmultiti prin implicarea Bancii Europene de Investitii, a investitorilor privati si a fluxurilor de finantare bugetara UE, cum ar fi Invest EU. In total, acest lucru ar putea insuma peste 150 de miliarde de euro.
Gabriel Radu este numit de unii dintre colegii sai ca un zacator de zece tone pe zi; galeria sa de lucru este de obicei la 500 de metri sub suprafata. Uneori trebuie sa mearga patru kilometri sub pamant, doar pentru a-si atinge pozitia de lucru.
Cu cativa ani in urma, piciorul sau a fost zdrobit de grinzi cazand intr-un tunel. Peste cateva luni, va fi eligibil pentru pensia sa.
Privind in urma la cariera sa profesionala, este mandru de munca sa de miner, dar spune ca nu ar lua din nou aceeasi decizie daca ar putea sa se intoarca. Cu toate acestea, mineritul este o traditie familiala; in prezent lucreaza si fiul cuplului.
Dar Gabriel isi da seama ca zilele industriei sunt numarate:
“La randul meu, as vrea ca exploatarea carbunelui sa fie in desfasurare si toti copiii acestia sa aiba un loc de munca. Dar daca asta doreste Uniunea Europeana – sa inchida minele de carbune – bine, atunci ……
,,Ce rusine … regret ca nu vor continua exploatarea carbunelui in Valea Jiului …”
Sotia sa Mariana este si mai emfatica:
,,In afara de minerit, nu exista unde sa lucrezi aici. Si cand te uiti la banii pe care ii primesti, nu este niciodata suficient.
,,Nu exista viitor pe aici. Majoritatea tinerilor pleaca, pleaca in strainatate unde pot castiga niste bani.
“Nu sunt locuri de munca pe aici, unde ar trebui sa mergem la munca? Totul este inchis. Ar trebui sa mergem cu totii la munca intr-un pub? Nu mai ramane nimic.
“Parerea mea este ca, daca toate minele de carbune se inchid, atunci se va inchide si intreaga vale a Jiului. Cred ca minele nu ar trebui sa se inchida, ar trebui sa continue sa lucreze, ar trebui sa investeasca in ele – si sa continue sa lucreze”.
Complexul Energetic Hunedoara este o retea de minele de carbune si centralele electrice de stat; compania insolvabila dirijeaza minele de carbune si centralele electrice ramase din Valea Jiului spre ,,restructurare”.
Liderul sindical si fost miner Cristian Rosu trebuie sa parcurga datoriile considerabile ale organismului in noul sau rol de administrator special, o sarcina adesea ingrata:
,,Mai avem patru mine de carbune active in Valea Jiului si doua dintre ele – Lupeni si Lonea – sunt in curs de inchidere in curand.
,,Celelalte doua mine, Vulcan si Livezeni, nu au o data de inchidere fixa. Continua sa lucreze, precum minele de carbune din alte parti ale Uniunii Europene, in special in Germania si Polonia.
“Atata timp cat minele germane si poloneze continua sa extraga carbune, Vulcan si Liveseni vor face acelasi lucru. Trebuie sa avem in vedere ca nu exista alte locuri pe aici unde oamenii sa poata merge si sa lucreze, nu exista alte industrii.
“De exemplu, propria mea familie: parintii mei, bunicii mei, strabunicii mei, au lucrat in minele de carbune de aici. Este aceeasi istorie familiala pentru toate familiile care locuiesc aici. Suntem legati de mine de un cordon ombilical.”
Centrala pe carbune de la Paroseni, impreuna cu centrala termica din apropiere Mintia-Deva, genereaza in jur de 5% din productia totala de energie electrica din Romania. Datand din 1956, Paroseni este cea mai veche centrala pe carbune din Romania.
Tara se numara de ani buni printre primii poluatori ai aerului din Europa. Comisia Europeana a impins Romania sa inchida unele dintre cele mai proaste unitati.
Centralele termice romanesti folosesc tehnologii invechite si majoritatea risca sa nu respecte conditiile de mediu mai dure impuse de Comisia Europeana, incepand cu 2021.
Varsta medie a instalatiilor pe carbune din Romania este de 42 de ani si majoritatea nu mai sunt profitabile.
Cu toate acestea, una dintre unitatile Paroseni a fost recent modernizata cu sprijinul unei companii japoneze. Acesta a fost echipat cu tehnici de filtrare de ultima generatie – o investitie de 200 milioane EUR.
