Viata la tara

Citeam în urmă cu câteva săptămâni, zâmbind şi aprobând, un articol pe blogul lui Arhi în care se exprima foarte plastic şi direct în privinţa celor care se plâng că nu au ce mânca, dar nu ar catadixi să se mute la ţară, unde cu 5000-20.000 EUR îţi poţi cumpăra o casă (cunosc eu cazuri concrete, în diverse sate din Ardeal), iar cu 1000-4000 RON îţi cumperi un hectar de teren agricol, pe care dacă îl munceşte, o familie de 4-6 persoane poate trăi liniştită, fără nicio grijă pentru masa cea de toate zilele.

Veţi spune că nu oricine se pricepe să muncească pământul, dar eu vă spun că orice se poate învăţa. L-am auzit pe Dobro într-o dimineaţă, povestea cum l-a rugat pe Nea Gheorghe (parcă), vecinul lui din Ciolpani, să îl înveţe cum e cu grădinăritul acesta, iar dânsul a rămas foarte surprins când Dobro, după ce l-a urmărit un pic, a pus mâna şi a făcut singur mai departe. Deci dacă Dobro poate să înveţe tainele grădinăritului, oricine poate.

Sau poate veţi spune că e greu să mai înveţi cum e cu agricultura sau să te obişnuieşti cu viaţa la ţară după o anumită vârstă, dar eu zic că dacă bunică-mea de 82 de ani se descurcă şi produce asemenea căpşuni, atunci oricine poate:

Evident că nu oriunde în România clima şi solul permit producţia de căpşuni, dar acesta este doar un exemplu că se poate. Atât în sat la bunica, cât şi în toată ţara, nu există nicio familie şi niciun om care îşi lucrează pământul şi creşte câteva animale în gospodărie şi să sufere de foame, chiar dacă există ani mai buni şi ani mai slabi, vreme uneori capricioasă sau soluri mai mult sau mai puţin potrivite pentru anumite culturi.

Desigur, cu mutatul la ţară şi muncitul pământului şi/sau crescutul animalelor este o mare problemă: atunci când vrei mai mult nu poţi face grevă, trebuie să munceşti mai mult! 🙂

Notă: toate pozele din acest articol îmi aparţin şi pot fi folosite numai cu menţionarea sursei. Mulţumesc!

Nu rata
Pe acelasi subiect