Romanii – profesionistii vaicarelii

Am lăsat un lung şi suculent comentariu la acest post scris de Mihai Pintilie (despre tipologia candidatului care nu se autoevaluează suficient) şi mă pune drakul să dau peste acest post scris de Arhi (despre nişte cucoane care se plângeau de salarii în loc să servească un client), toate astea ca să încununeze zilnicele văicăreli, boceli şi plânsete de pe forumul bestjobs unde vin mulţi oameni nu să se informeze şi să înveţe (o anumită categorie cel puţin, să nu exagerăm şi să nu generalizăm, căci sunt foarte mulţi care pentru asta vin), ci să îşi revarse năduful şi frustrarea.

Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că o bună parte a acestei naţii pur şi simplu nu poate concepe un trai fără autocompătimire şi neasumare a responsabilităţii (mereu alţii sunt de vină pentru problemele noastre).

Iar discuţiile de pe forumurile de specialitate sau chiar de pe bloguri, la anumite subiecte fierbinţi, degenerează de cele mai multe ori, iar văicăreala, în absenţa argumentelor şi a bunului simţ, este înlocuită pur şi simplu de jigniri sau chiar ameninţări.

Dar explicaţia este relativ destul de simplă, este pur şi simplu tipologia mahalagiului, o categoria socială cu numeroşi exponenţi şi bine înfiptă în România de azi.

Şi daţi-mi voie să mă folosesc din nou de un citat din Jurnalul fericirii, by Nicolae Steinhardt:

“Singura adevărată mare plăcere a mahalalei: nu băutura, nu sexualitatea, nu banii, ci relaţia cu celălalt – de teama singurătăţii – sub întreitul ei aspect de văicăreală, clevetire şi ceartă.”

Q.E.D. 🙂