Categories
Cultura

Despre spiritualitate, credinţă, religie şi biserică

Voi începe spunând pe şleau că nu dau doi bani pe religii şi biserici (oricare ar fi acelea). Sunt invenţii diabolice (sau umane, în cel mai fericit caz), menite să ţină oamenii în frâu, lănţuiţi în întuneric de lanţurile intolerante ale obscurantismului.

Nu voi spune nimic despre deja banalele şi evidentele argumente legate de metodele sângeroase ale bisericilor (decimarea indienilor din America de Sud, inchiziţia din Europa, pogromul evreilor şi musulmanilor, războaiele duse în numele lui Dumnezeu şamd) şi de folosirea religiilor de către caste pentru a controla mulţimile.

Vreau să vorbesc despre credinţă şi spiritualitate, lucruri mult mai de preţ decât cele de mai sus, dar care adesea se confundă în minţile înguste ale făţarnicilor practicanţi religioşi.

Provin din ceea ce numesc ecumenism la pătrat, tata fiind botezat greco-catolic (ulterior convertit forţat la ortodoxie de comunişti şi ortodocşi), mama reformată, eu şi fratele mai mare am fost botezaţi ortodocşi, dar în copilărie am frecventat biserica romano-catolică, fratele meu mai mic botezat la reformaţi, soţia mea este ortodoxă, iar copilul nostru a fost botezat la biserica reformată. Now beat that! 😀

Este inutil deci să menţionez că prietenii şi rudele, atât de sânge, cât şi prin alianţă, provin din toate aceste patru religii importante (cel puţin în Ardeal).

Aşadar, orice fel de discuţii contradictorii pe teme religioase (ca de exemplu care ar fi mai bună) mi se par sterile şi mă lasă rece, deoarece am învăţat de timpuriu că spiritualitatea şi credinţa nu au nici cea mai vagă legătură cu religia sau biserica, iar din experienţele de viaţă am învăţat că nici calităţile umane nu par să depindă de apartenenţa religioasă. Am întâlnit oameni buni şi mai puţini buni din toate religiile cu care am avut de-a face. Şi precum se vede am avut de-a face îndeaproape cu câteva 😉 .

Nu pot să afirm cu tărie că aş crede în(tr-un) Dumnezeu, însă pot să spun că cred. Pur şi simplu. Cred. Iar spiritualitatea o consider o călătorie, nu o destinaţie, pe tot parcursul vieţii învăţând şi simţind mereu ceva nou.

Închei citându-l (cu aproximaţie, din memorie) pe Dan Puric, un om credincios în adevăratul sens al cuvântului, pe care îl respect din suflet:

“Nu sănătatea este cea mai importantă, ci credinţa. Dacă ai credinţă, ai sănătate şi nu numai.”

Paşte fericit!