Categories
Cultura

De ce nu se studiaza lucrurile importante la scoala?

Ştiu din surse sigure că la unele ore de diriginţie (clasele XI-XII) din Bucureşti se studiază capitole din Concediază-ţi şeful!, dar sunt sigur că, la nivel naţional, nici 1% dintre elevii claselor terminale din licee sau şcoli profesionale nu au acces la acest gen de informaţii. (Mă rog, acces ar avea dacă ar şti de existenţa şi utilitatea acestui gen de informare şi educare, dar asta e o altă poveste.)

Adică ni se pare normal ca în clasa a XI-a să se înveţe analiza matematică (materie de care, crede-mă, nu vei avea nevoie niciodată în viaţă, decât dacă devii inginer sau alt gen de mad scientist) sau chimia organică (nici nu are sens să comentez asupra inutilităţii acestei materii pentru un absolvent de liceu), dar nimeni nu se gândeşte (în afara câtorva diriginţi de clasă mai open mind) că aceşti elevi ar trebui învăţaţi să întocmească un CV, să conceapă o scrisoare de intenţie, să înveţe, în general, cum să îşi găsească un job de succes (cu tot ce înseamnă job search, interviuri etc).

Nu, nu să ajungă cărţile mele studiate în şcoli vreau, ci să se studieze şi acele materii care ne-ar ajuta în viaţă (căutarea unui job, dezvoltare personală, educaţie financiară, antreprenoriat, leadership şi motivare etc).

Cred sincer că schimbarea radicală a programei şcolare şi a abordării educaţiei (cu accentul pe exerciţiul practic) este singura cale posibilă ca România să iasă vreodată din nămolul acesta al sărăciei, dar, mai ales, al mentalităţii de sărăcie.

Succes!